Despre Republica Moldova | Istorie
Parte integrantă a Europei, Moldova are o bogată istorie. Fiind situată în zona de contact a diferitelor curente culturale și istorice – carpato-balcanic, central-european și euroasiatic – pe parcursul a mai multe milenii a îmbinat armonios diversele tradiții culturale ale populațiilor protoindoeuropene, precum și ale celor mai arhaice ramuri ale indoeuropenilor, inclusiv ale tracilor, slavilor, celților, goților, hunilor. Pe parcurs, acestea au căpătat trăsături specifice și irepetabile.
Pe teritoriul Republicii Moldova există deosebit de multe monumente istorico-arheologice (circa opt mii), ale căror valoare cultural-istorică se înscrie în contextul valorilor general umane europene.
Teritoriul Moldovei a fost populat din timpuri străvechi. Numeroase vestigii arheologice confirmă faptul că oamenii populează aceste locuri încă din epoca paleoliticului inferior (circa 500 mii de ani de ani în urmă).
La limita mileniului V-IV î. Hr., în epoca eneolitică, se constituie una dintre cele mai remarcabile culturi, și anume Cucuteni-Tripolie, cu performanțe incomparabile în domeniul artei din acele timpuri.
Existența civilizației geto-dacice se datează cu sec. VI-I î. Hr., aceasta fiind răspîndită în toate zonele Moldovei. Începînd cu anul 105 î. Hr., în urma victoriilor împăratului Traian asupra Daciei, populația acesteia a fost romanizată, ea preluînd de la învingători limba și cultura Imperiului Roman.
După evacuarea legiunilor romane din aceste ținuturi (anul 271, în perioada împăratului Aurelian), începe epoca “popoarelor migratoare” (goții, hunii, avarii, slavii), care se încheie cu constituirea în 1359 a statului feudal moldovenesc, al cărui întemeietor este considerat Bogdan I.
În 1812, ca rezultat al Tratatului de pace ruso-turc de la București, partea de est a Moldovei, situată între rîurile Prut și Nistru, cu numele Basarabia, a fost anexată la Imperiul Rus, fiind gubernie rusească pînă în anul 1918.
În 1918, organul suprem al puterii de stat din Basarabia, Sfatul Țării, ia decizia unirii ținutului cu România, stare ce durează pînă în anul 1940, cînd, ca rezultat al pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, este anexat de către Uniunea Sovietică. Ca unitate teritorială în componența URSS, a funcționat pînă în ultimul deceniu al secolului XX.
La 27 august 1991, Republica Moldova devine stat independent și suveran.
sursa
www.moldova.mdDe neamul moldovenilor ȘTEFAN CEL MARE (anii domniei: 1457-1504)
Cronicile bătrîne deapănă o legendă, precum că la o mănăstioară, drept Cetatea Albă, s-a aflat o pisanie în care se arată că Domnitorul Țării Moldovei Bogdan Vodă i-a închinat lui Dumnezeu pe fiul său Ștefan să fie Oșteanul lui Hristos…
A fost asta să fie întru acea vreme, cînd lumea creștină se găsea la grea cumpănă, putînd să piară la o mișcare de deget a Semilunii. Neamurile creștine nădăjduiau să vină de la o zi la alta un mare izbăvitor. Și el s-a arătat: Ștefan Voievod, nepotul lui Alexandru cel Bun, cel mai aprig păzitor al creștinismului.
Precum ne mărturisește bătrînul cronicar Ureche, în anul 1457, de Sfintele Paști, cînd tocmai începuse să înflorească liliacul și să înmugurească codrii, se stîrnise zvon în toată Țara că Ștefan Voievod „ridicatu-s-au de la Țara Muntenească cu mulțime de oaste... și silește spre scaunul Sucevii”. Venea în locul lui Petru Aron, unchiul său, care îl ucisese pe părintele Domnitorului, pe Bogdan al II-lea, și se făcuse domnitor, închinînd Țara turcilor...
...Clopotele băteau de zor, vestind sosirea noului domn la Suceava. Era zi de 14 aprilie, în ajunul Paștelui, zi cu soare mult. „Peste Moldova luci un soare al învierii”, - spune cronicarul. Mitropolitul Teoctist a ieșit întru întîmpinarea Voievodului cu mulțimea de călugări și boieri ai Țării și mai mari și mai mici, la locul judecăților, care se cheamă Direptate, unde se adunase o mulțime imensă. În fața ei Mitropolitul unse lui Ștefan fruntea cu sfîntul mir și i-a așezat pe cap cununa. Măria Sa a zis atunci încrîncenat:
- Am venit să fac rînduială în Țara Moldovei!...
Și așa a fost. Mai întîi, mîntui Țara de Aron Vodă-tiranul, apoi porni cu oastea să întărească hotarele răsăritene, cetățile Hotinul, Soroca, Tighina, orînduind pretutindeni straja.
Visul domnitorului, precum spune cronicarul, era „să răscumpere” Cetatea Chiliei și Cetatea Albă, „pe care le luase păgînii de la alți domni”. Măria sa Ștefan știa prea bine că Țara sa este „Poarta Creștinătății” și dacă Moldova cade la strîmtoare, atunci este amenințată întreaga comunitate creștină, „Zguduind din pace-adîncă ale lumii începuturi” (Eminescu). Și visul acesta „s-a făptuit, cu vrerea Domnului, în al 9-lea an al domniei sale, la ghenarie 23”, - menționează cronicarul Ureche. Adică în anul 1465, amîndouă cetăți, Chilia și Cetatea Albă, au fost recucerite. Astfel Moldova își deschisese din nou fereastra spre Mare. Se săvîrșise un act de mare importanță istorică și social-politică. Căci, spunea Vodă Ștefan, „Chilia și Cetatea Albă sînt Moldova toată, și Moldova cu aceste ținuturi este un zid pentru Hungaria și țara Leșească”.
A început atunci Măria Sa Ștefan să „tocmească scrisori către sfințitul Părinte Piu, Papa Romei, cerîndu-i să strige craii și domnii la război împotriva nelegiuitului”, „să-l sprijine ca pe unul ce a făcut legămînt de moarte pentru legea lui Hristos...”. „Dar domnii și craii vedeau că vine primejdie numai asupra Moldovei; deci, au vreme de gîndit", scrie cu adîncă amărăciune marele Sadoveanu în " Viața lui Ștefan cel Mare". Așa că a stat Ștefan Vodă de unul singur în bătaia puhoaielor barbare, care călcau întruna Țara „cu toată sila lor de ieniceri”.
Sînt 47 bătălii, purtate de Măria Sa Ștefan Vodă, dintre care cu adevărat istorice au fost cele cu turcii - la Podul înalt din sus de Vaslui (1475), la Valea Albă (1476); cu Baiazid la Chilia și Cetatea Albă (1484); cu Hruet al Ungariei spre Siret la Șcheia (1486); cu Albrecht, Craiul leșesc, la Codrul Cosminului (1497). Și din toate, cu excepția a două, a ieșit biruitor. Faima domnitorului Moldovei mergea prin toată Europa, însuși Papa de la Roma lăudîndu-l pentru înțelepciune și vitejie.
„Și au domnitu Ștefan Vodă 47 de ani și 2 luni și 2 săptămîni și au făcutu 47 de mănăstirii, ne spune cronicarul, "și fost-au acestu Ștefan Vodă om nu prea mare de statu, mînios și degrabu vărsător de sînge... La lucruri de războaie meșter și pentru acea raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să ridica de asupra biruitorilor...”.
Sergiu NUCĂ - sursa
www.moldova.md
Acasa 
